Peloponez 7 – Epidaur si Asclepios
Cum se ajunge la teatrul de la Epidaur
Dupa ce în seara precedenta fusesem la Nafplio, a doua zi, dimineata, leneveam din nou pe plaja din Tolo. Daca astazi ne programasem ca dupa-amiaza sa vizitam Epidaur (Epidauros, Epidaurus, Epidavros), în sinea mea speram sa se termine odata cu greva transportatorilor de combustibili, pentru a pleca si la Monemvasia, mâine, în ultima zi de stat în Tolo.
Cum se ajunge la teatrul de la Epidaur: daca iesi din Nafplio pe drumul spre Tolo o iei drept înainte. Daca iesi din Tolo pe drumul spre Nafplio, o iei la dreapta. Drumul spre Epidaur este anost, plictisitor, nu prea ai ce sa vezi, nu sunt multe localitati.
Am vazut un incendiu stins de curând, dar si doua poduri miceniene, construite în stilul micenian, of course. Indicatoarele te atentioneaza din timp asupra acestor poduri (“Micenian bridge 3 km”, de exemplu), care pot fi vazute direct de pe drumul principal, poduri care au rezistat timp de aproape 3500 de ani!
Pe masura ce te apropii de situl arheologic, peisajul se schimba, intri într-o vale larga, înconjurata de munti. Din loc în loc, apar pâlcuri de pini, alternate de maslini. Ca la fiecare sit arheologic important (Delphi, Olympia) localitatea din preajma sitului s-a dezvoltat vizibil, din punct de vedere turistic si economic.
Intram în localitate (tot Epidaur se numeste, biensur) apoi, înainte de intrarea în sit, te întâmpina o parcare uriasa, cât un stadion modern de fotbal. Mai târziu mi-am dat seama ca în preajma festivalurilor de teatru sau de muzica organizate la amfiteatrul de la Epidaur, aceasta parcare ar putea deveni neîncapatoare, datorita zecilor de masini sau autocare care ar varsa din burtile lor miile de iubitori de arta, teatrul având o capacitate de 13.000 – 14.000 de locuri.
Nu aveti numai teatrul de vizitat!
Am luat bilete (6 euro de adult, copiii gratis) si apoi ne-am oprit la primul panou metalic care descrie întreg situl arheologic. Insa aici ramâi pierit! Oricine ar auzi rostit numele de Epidaur, ar spune imediat: da, dom’le, stiu, teatrul ala faimos din Grecia.
Asta s-o credeti voi! Epidaur înseamna, pe lânga teatru, un ditamai sit arheologic, aproape un orasel, cu temple, cu stadion, cu case si strazi trase parca la indigo, sit pe care abia daca l-am acoperit în doua-trei ore, plecând de aici cu impresia ca am fi avut mai multe de vazut (si chiar sunt mai multe de vazut, însa noi ne grabeam sa prindem si o baie în mare de dupa-amiaza).
Cum treci de intrarea principala, în dreapta ai amfiteatrul iar în stânga ai micutul muzeu, orasul antic, stadionul, templul lui Asclepios si tholosul circular, tholos întâlnit si la Olympia sau Delphi (templul Atenei, pe care-l vedeti în cartile de istorie sau pe vederile postale).
Teatrul din Epidaur si mithbuster-ul cu moneda
Urci câteva trepte si dupa un fel de padurice apare în toata splendoarea lui faimosul teatru din Epidaur. Sentimentul de mutenie pe care-l ai în fata unei minuni arhitectonice ne copleseste. Desi eram 20 de persoane în preajma teatrului, se auzeau doar soapte de uimire. Apoi, în linistea cristalina, explodeaza vocea lui Andrei, baietelul meu: “Tatiiii, ai o moneda ?”
El deja se afla pe la jumatatea amfiteatrului si pesemne îsi adusese aminte de experimentul cu moneda. Se întorc spre el americanii, germanii, ungurii, cehii, polonezii, grecii si ce natii s-or mai fi aflat în cercul perfect de 10 metri diametru. Aoleu, parca spuneau ei, dam si aici peste românii galagiosi?
Odata avuta moneda, se încearca experimentul clasic, stiut de populatia Terrei: oare se aude sunetul metalic tocmai de sus, de pe ultimul rând? Sa vedem. Dupa uimirea initiala, ne punem în miscare, la cele 42 de grade, si constatam cu stupoare cât de departe se afla ultimul rând. Ne mai întrebam unii pe altii, ca magarusul din Shrek: “Ai ajuns?”. “Nu, n-am ajuns.”
Pe la jumatatea amfiteatrului ne oprim pentru poze si baut apa. Pâna sus mai facem 2-3 popasuri, lesinati de caldura. Dupa o pauza scurta, se încearca experimentul, însa apare un obstacol: un american se trezeste sa recite dintr-o carte, chiar în mijlocul discului de piatra.
Noi strigam de sus la Andrei sa înceapa experimentul, el saracul, nu mai stie cum sa-l dea pe american la o parte. Strigatele de încurajare ale românilor câstiga în fata odei antice, asa ca americanul se vede nevoit sa renunte, în aplauzele palide ale celor trei prieteni ai sai.
Andrei da cu putere cu moneda de piatra circulara însa nu se aude nimic (moneda de 50 de bani, asta asa, pentru mândria noastra nationala). Americanii se opresc din vociferat, dornici sa auda si ei sunetul monedei. Se face liniste totala si Andrei da cu sete de piatra. SE AUDE! MITHBUSTERS CONFIRMAT! Noi chiuim si aplaudam de sus, laolalta cu americanii (as vrea sa urc aici si filmuletul, însa are un format video cam ciudat).
Istoria teatrului de la Epidaur
Repede, câte ceva despre acest teatru extraordinar: a fost construit în doua etape. In prima etapa, în secolul IV î.Chr, a fost proiectat si construit de Policlet cel Tânar (fiul faimosului Policlet cel Batrân, cel preocupat de proportiile ideale ale corpului omenesc: vezi Doriforul, atletul care arunca lancea si Diadumenos, atletul care îsi leaga peste frunte panglica victoriei).
In etapa a doua, partea superioara a fost adaugata în timpul perioadei elenistice, permitând dublarea numarului de locuri, trecând la o capacitate de 13000 de locuri. Arata exact ca în vechime, doar câteva portiuni din el fiind restaurate. Scena formeaza un cerc perfect, de 10 metri în diametru, iar amfiteatrul are o acustica exceptionala.
Pe 53 de rânduri (un fel de bancute) sta poporul de rând si un singur rând (primul rând, din apropierea scenei) pentru VIP-uri (un fel de fotolii din piatra), personalitatile orasului sau oaspeti veniti de departe. Nu stateai cu fundul direct pe piatra, fiecare îsi aducea o pernita moale, pe care-si punea pretioasa parte a corpului numita poponeata.
Aici se jucau piesele lui Sofocle si Euripide sau aveau loc reprezentatii teatrale în cinstea lui Asclepios, alaturi de concursuri de atletism, pe stadionul din apropiere.
Astazi are loc un festival recunoscut în lumea întreaga: festivalul de teatru Epidauros, devenit simbolul teatrului grec. Asa se explica schelele metalice care împânzesc partea din fata a teatrului, stricându-i armonia zeiasca. Probabil, în afara verii, în restul anului scena metalica este scoasa de acolo.
Muzeul din Epidaur
De aici am coborât spre muzeu, unde se pot vedea diverse instrumente chirurgicale, câteva statui de-ale Atenei, statuia lui Asclepios, stiuta de toata lumea (manuale de istorie, dictionare enciclopedice etc): un batrânel bonom, cu figura blânda, dar sigur pe el, cu sarpele încolacit pe toiag (a nu se confunda cu caduceul medicilor, care are doi serpi încolaciti), simbol conformist al vietii si al mortii; simbol nonconformist al eliberarii energiei Kundalini (energia cu care Iisus îi însanatosea pe cei bolnavi, refacându-le membrele, redându-le vederea etc). Mai puteti vedea un capitel corintian superb, diverse statui si câte un colt al templului lui Asclepios si al templului zeitei Artemis.
Asclepios – un medic nonconformist
Cine a fost Asclepios, cel mai iubit zeu al antichitatii grecesti ? A fost fiul zeului Apollo, provenit din uniunea cu muritoarea Coronis (sau Arsinoe). În timp ce Coronis era însărcinată cu Asclepios, ea s-a îndrăgostit de un muritor, Ischis. Fiindca l-a înselat pe zeu, Artemis, sora lui Apollo, a ucis-o pe Coronis.
Apollo si-a smuls copilul din pântecele muribundei si l-a dat spre crestere centaurului Hiron, centaur care i-a împartasit secretele taumaturgiei (abilitatea sau puterea de a face minuni) cu ajutorul carora, mai târziu, Asclepios avea sa aline durerile pacientilor sau sa izbuteasca regenerarea partilor afectate de boala (la fel ca Iisus). Totodata, centaurul l-a initiat în folosirea plantelor medicinale, ca terapie complementara.
De la o vreme, a început sa învie si mortii, fapt care l-a suparat pe Zeus cel iubaret de femei, asa ca acesta l-a traznit pe semizeu. Insa în loc sa moara, Asclepios devine zeu în toata regula. În Iliada, Asclepios era considerat doar un simplu medic care îsi învatase arta de la Centaurul Hiron.
Templele ridicate în onoarea lui Asclepios erau adevarate clinici medicale, preotii cultului fiind si medici. Un discipol faimos este Hipocrate (autorul juramântului pe care nu prea îl respecta medicii români), al carui asezamânt terapeutic se afla în insula Kos.
Stadionul, templul lui Asclepios, tholosul si abatonul
De la muzeu pleaca câteva alei (vreo cinci-sase) care te pot deruta daca n-ai sti ca la capatul lor se afla câte un obiectiv arheologic din sit, având impresia ca asta a fost tot, teatrul si muzeul. Eroare ! Cum iesi din muzeu, în partea stânga, un delusor si un pâlc de pini te împiedica sa vezi maretia asklepeion-ului.
Am urcat delusorul si încet-încet au început sa apara ruinele diverselor cladiri sau temple, mai mici sau mai mari, apoi stadionul, lung de 180 de metri, cu tribune pe ambele parti, apoi templul lui Asclepios, tholosul, abatonul (un fel de dormitor foarte mare, cu camarute în care dormeau bolnavii) si multe, multe alte vestigii.
Noi am acoperit cam jumatate din sit, luându-ne dupa panourile care descriau compunerea sitului, la fel ca si în celelalte dati, cu gândul de a mai prinde o baie de seara.
Acum îmi dau seama ca Peloponezul trebuie facut în tihna, primavara sau toamna, numai pentru vizitare. Daca vrei plaja si baie atunci vii aici numai pentru acestea doua, fara a tine seama de bijuteriile arheologice din jurul tau.
Cum se practica vindecarea? Cu post, mantre si… serpi!
Cum procedai daca erai un pacient? Mai întâi te rugai în Templul lui Asclepios. Apoi faceai o baie de purificare în Fântâna Sacra si pe urma aduceai ofrande, dupa cum te ducea buzunarul. Cei bogati sacrificau un taur, cei mai putin bogati sacrificau un cocos iar cei saraci câteva fructe. Nimeni nu oferea bani. Tratamentul ulterior însa trebuia platit.
Existau si unele reguli pentru ca bolnavii sa se poata bucura de însanatosirea oferita de Asclepios. Trupul trebuia sa fie purificat, iar aceasta purificare se obtinea prin post, abstinenta de la vin si de la raporturi sexuale.
Apoi nimeni nu stie exact ce se mai petrecea, cercetatorii fiind oarecum derutati deoarece din ceea ce a ajuns pâna la noi se spune ca pacientii, alaturi de preoti, rosteau rugaciuni ritmice (un fel de mantre), altii spun ca pacientii cu rani supurânde erau dusi în labirintul aflat sub tholos, altii spun ca se faceau anumite bai cu plante medicinale sau ca se efectuau exercitii fizice în gymnazium.
Altii spun ca recitarea imnurilor, de o anumita vibratie sau aerul purificat din jurul tholos-ului ar fi ajutat la vindecare sau la punerea într-o anumita stare, receptiva, de exaltare, care te ajuta sa te vindeci mai repede. Noaptea faceai nani iar zeul te vizita în somn si-ti spunea tratamentul. A doua zi, unul din preotii templului te întreba ce anume ai visat si ce sfaturi ti-a dat Asclepios.
Oricum, în mod miraculos, orice bolnav era vindecat ! Poate ca aici un rol important îl avea si autosugestia. Daca bolnavul era un copil, tatal acestuia era rugat sa se tina de promisiunea ca va plati tratamentul, daca copilul nu se îmbolnavea într-un an de zile. Din câte se cunoaste, nimeni n-a facut vreo reclamatie, de aici si faima extraordinara a asezamântului.
Misterul labirintului de sub tholos
Sub tholos, construit în 10 ani, 360-350 î.Chr. s-a descoperit un mini-labirint subteran, a carui menire a ramas necunoscuta, unii presupunând ca aici s-ar fi aflat tezaurul orasului, altii ca aici îsi adaposteau preotii mâcarea. Abia dupa ce s-au facut excavatii la templul lui Asclepios de la Pergam (se afla în orasul Bergama din Turcia) s-a putut afirma ca în acest labirint intrau doar preotul si bolnavul, încercându-se însanatosirea acestuia din urma.
Asclepios fiind zeu celest, olimpian, dar si un erou a carui putere deriva din pamânt, tholos-ul reprezenta viata de sub pamânt care iese la lumina, precum sarpele iese din gaura lui la suprafata (sau energia Kundalini, ce statea bine mersi încolacita în chakra Muladhara, ridicându-se apoi la lumina, în toata splendoarea ei, însanatosind trupul).
Fundatia tholos-ului era alcatuita din 6 ziduri circulare, din piatra, concentrice. Trei cercuri exterioare alcatuiau fundatia propriu-zisa a cladirii. Celelalte trei, interioare, erau aranjate într-un anume fel, astfel încât sa alcatuiasca un mini-labirint, ce avea din loc în loc deschizaturi prin care te puteai strecura.
Bolnavii (de regula cei cu boli de piele sau cei care aveau rani pe corp) intrau aici cu un preot si, cu pasi micuti, faceau incantatii, oprindu-se din loc în loc, pâna în centrul labirintului, urmând un fel de drum initiatic spre sursa însanatosirii.
Aici se aflau trei serpi galbeni, foarte mari, neveninosi, numiti Paries, folositi în scopul vindecarii, serpi care lingeau ranile celor bolnavi. Si la Roma se foloseau serpi în scopul vindecarii bolnavilor, însa numai la Epidaur existau acesti serpi de culoare galbena.
Din încaperea din mijloc a labirintului, accesul în tholos se facea printr-o piatra rotunda, ce putea fi data usor la o parte (asemenea capacului unei guri de canal). In înteriorul tholos-ului, Pausias îi pictase pe Eros, zeul dragostei si pe nimfa Methe (una din iubitele lui Dionysos), reprezentând Betia.
Printre altele, cladirea propriu-zisa era si un adevarat observator astronomic. Cine doreste detalii esoterice (simbolistica, numerologie, astrologie) referitoare la tholos-ul de la Epidaur, poate citi aici.
Abatonul
Alaturi de tholos se gasea Abatonul, un dormitor luuuuuung (cu unele coloane sau portiuni de zid complet refacute; sunt tare curios cum va arata în final, dupa restaurare), unde bolnavii se rugau zeului ca acesta sa le apara în vis si sa le prescrie tratamentul.
Din santierul pe care l-am vazut prin întreg situl (baraci, utilaje, bancuri de lucru etc.) cred ca se încearca refacerea întregului asklepeion. Am vazut ca se lucreaza la stadion, tholos, abaton si la templul lui Asclepios, piatra sau marmura moderna intercalând piatra sau marmura veche.
Deci, peste câtiva ani, cine va ajunge pe aici va putea vedea totul asa cum ar fi aratat în urma cu 2300 de ani (vedeti si fotografiile).
Plecarea spre Tolo si ultima zi de stat în Peloponez
Imediat ce am ajuns la Tolo am zbughit-o la plaja, în partea însorita a statiunii, acolo unde plaja este mai lata iar soarele dispare în spatele muntilor dupa ora 20.00.
A doua zi, ultima zi de stat în Tolo, a fost o zi extrem de grea, obositoare, de munca continua, pana la epuizare: plaja, baie, bere, inghetata, plaja, bere, sarailie, plaja, bere, cataif, baie, bere, baie si tot asa, de dimineata pâna seara…
Glumesc, nu ma luati în serios. O zi atât de “grea” va doresc si voua, din suflet. In afara celor doua-trei ore de la amiaza, toata ziua am stat numai în apa verde, calda si sarata.
Spre seara ne-am umflat de înghetata si am halaiduit pe strazi, în vederea ultimelor cumparaturi (alimente, suveniruri). Am facut si ultimele fotografii, cu regretele eterne ca a doua zi vom parasi acest micut paradis. Asta este, atât a fost sa fie, 5 zile si nu 50, câte am fi dorit.
Va urma Nemea, cu stadionul olimpic, situl arheologic si un muzeu superb, apoi Atena cu Parthenonul.
Cum se ajunge la teatrul de la Epidaur: de la Tolo se ia drumul spre Nafplio, cam 5 km, apoi se ajunge la o intersectie în forma de T unde o luati la dreapta. Indicatorul de urmat este “Epidavros” sau “Epidaurus”. Sunt 40 de km pâna acolo. De la Corint (Korinthos) o luati în partea stânga, urmând drumul de coasta. Sunt 58 de km, pe care-i strabateti într-o ora.
Program vizitare: vara 08:00 – 19:00, iarna 08:00 – 17:00; închis la sarbatori legale.
Pret bilet intrare: adulti 6 euro, copiii pâna în 18 ani intra gratis.
Coordonate GPS: 37°35′46″N 23°4′45″E
Surse folosite:
Robert H. Consoli (fotografia cu ustensile medicale)
